marți, 3 decembrie 2013
Cu si despre oameni
joi, 22 martie 2012
Minti
Tu, ai intrat în viaţa mea pentru a mă învăţa
Tu, ai ştiut să mă aprinzi, pentru ca apoi să mă stingi
Tu, ai devenit indispensabil pentru mine
Te-am urmat cu ochii închişi
Dacă am căutat durere, am obţinut-o
Nu eşti persoana care credeam că eşti
În care m-am încrezut şi pe care am pierdut-o
Mă minţi, îmi faci rău şi după îţi pare rău
Nici nu mai are sens să încerci
Nu mai am chef/putere să simt
Revii când sunt pe punctul de a te uita.
Caută-ţi drumul în altă parte
Între timp eu îmi caut timpul pierdut
Azi îmi e mai bine fără tine
Încerc, din nou, să-mi amintesc cine sunt
Ştiind ce ai dăruit tu şi ce am dăruit eu
In inima mea nu mai ramane loc si pentru tine.
Timpul e doar al tău şi am înţeles
Lucrurile nu se întâmplă mereu pur şi simplu
Nu eşti persoana care credeam că eşti, în care m-am încrezut şi pe care am pierdut-o.
sâmbătă, 17 septembrie 2011
Despre pantofi.
- cei care iti plac, te costa
- foarte putini merita pastrati mai mult de un sezon
- daca nu ii iei potriviti, s`ar putea sa putea sa te bata
- unul singur nu e de ajuns decat pentru cenusarese
- lumea te judeca in functie de ei
- unii merita lasati la usa
- unii sireti trebuie legati
- cei comozi nu te atrag, iar cei care te atrag nu vor sa intre
- oricat le`ai vorbi nu devin mai maleabili
- trebuie calcati in picioare
vineri, 2 septembrie 2011
Despre vise.
marți, 23 august 2011
Femeia
Sa ai o femeie langa tine e si mai greu.
O vezi, iti place, o vrei!
Restul vine de la sine.
Nu sti nimic despre ea si nu`ti va ajunge o viata ca sa afli.
Te atrage, dar inca nu sti de ce.
Te impiedici din nou de ea pe strada si te gandesti ca nu e ceva intamplator.
Incepi sa o visezi, sa o vezi peste tot, sa o recunosti in orice persoana.
Hoinaresti in cautarea ei
O gasesti la un moment dat si iti pare ca si ea te astepta, sau cel putin astepta pe cineva.
Ne oprim la modul in care o privesti, o atingi, ii vorbesti
Nu stii ce sa`i spui, nici macar nu stii daca vorbiti aceiasi limba.
Ai vrea sa stea langa tine, dar nu sti ce sa faci pentru a o opri.
Face pe inabordabila si jocul se muta in terenul ei.
Te seduce si tu continui sa pariezi pe tine.
vineri, 24 iunie 2011
Azi vreau totul pentru mine!
Nici macar nu stiu cine am fost, cine sunt acum...
Am hoinarit incercand sa aflu ce se intampla cu mine, dar nu stiam unde trebuie sa ajung.
Nu aveam destinatie, nu ma astepta nimeni la capatul tunelului.
Nici macar bagaje nu aveam; doar teama si poate un pic de speranta.
A fost greu, lung si chiar dureros.
Pentru ca e dureros sa afli cum respiratia iti poate fi luata de spinul unui trandafir.
E cumplit sa te ineci intr`o mare de nesiguranta, stiind ca salvarea ta se afla la doar cativa pasi.
M`am oprit ori de cat ori simteam ca nu mai pot, ori de cate ori imi simteam talpile lipite de pamant, ori de cate ori nu vroiai sa ma lasi sa plec.
Te`am ascultat, mi`am ascultat povestea spusa de buzele tale.
Te`am si crezut o perioada.
Dar m`am trezit, deodata, din nou singura.
Si poate a fost mai bine asa.
Am plans, am tipat, am crezut ca o sa ma pierd din nou, pierzandu`te pe tine..
Dar n`a fost asa.
Am realizat cu greu ca m`ai pierdut doar pentru ca nu ai fost in stare sa ai grija de mine.
Eu am pierdut doar timp, si lacrimi.
Am pierdut nopti visand, si clipe tremurand la atingerea ta.
Mi`ai fost piedica si in acelasi timp mi`ai dat elan sa te las in urma.
Cu fiecare pas pe care il faceam inainte, calcam pe tine si pe toti cei care m`au oprit pentru un moment din drumul meu.
Azi e diferit.
Azi eu nu mai sunt aceeasi.
Azi pot fugi in orice directie, si doar vantul ma mai opreste, sa se joace in parul meu.
Azi nu`mi ajunge un singur sarut.
Azi nu`mi ajunge o singura imbratisare.
Azi te vreau pe tine.
Azi, de fapt,vreau totul pentru mine!
